ANCHETĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN VASLUI, DUPĂ CE NIȘTE INFIRMIERE AR FI FURAT HAINELE ȘI ALIMENTELE UNEI PACIENTE

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui va demara o anchetă internă, după ce mai multe infirmiere din Secția Boli Infecțioase ar fi furat hainele și alimentele unei paciente.

Fiica pacientei a povestit, pe rețelele de socializare, incidentul scandalos care s-a petrecut în Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Mama ei, internată acolo din cauza unor probleme de sănătate, aștepta cu nerăbdare un pachet de la fiica ei.

Potrivit tinerei, însă, infirmierele ar fi furat din hainele și alimentele pe care trebuia să le primească mama ei.

Se spune că în aceste clipe grele prin care trecem cu toții trebuie să fim mai buni, să empatizăm unii cu ceilalți și chiar cu riscul de a supăra pe cineva doresc să pun punctul pe „i”. Nu înțeleg de ce doar de Sfintele sărbători trebuie să fim mai buni, în restul anului ce facem?

De ce avem nevoie de o zi specială în care să dovedim acest fapt? Revenind la subiect, aș pune o întrebare „doamnelor”

infirmiere: și de Crăciun veți căuta și vă veți însuși din bunurile aflate în sacoșele pacienților?”, a scris femeia pe Facebook.